Polițiștii argeșeni au fost sesizați pe 4 martie despre faptul că un individ necunoscut, parțial mascat, ar fi pătruns într-o sală de jocuri tip slot machine, situată pe bulevardul I.C. Brătianu, din Pitești, unde ar fi amenințat cu moartea o angajată, sustrăgând astfel suma de 45.000 de lei, transmite IPJ Argeș.
„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana în cauză, ca fiind un tânăr de 19 de ani, din Pitești.
În dimineața zilei de 12 martie a.c. polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința tânărului, fiind identificate și ridicate înscrisuri și obiecte vestimentare utile cauzei.
În urma punerii în aplicare a mandatului de aducere și administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, conform IPJ.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, precizează polițiștii.