În ziua de 09 iulie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și au reținut un bărbat de 23 de ani, din Mihăești potrivit IPJ Argeș.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 08 spre 09 iulie a.c., cel în cauză ar fi pătruns, fără drept, pe ușa neasigurată, într-un apartament din municipiul Piteși și, folosind amenințări și acte de constrângere fizică, ar fi violat o femeie de 40 de ani.
În scurt timp, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, bărbatul în cauză a fost identificat și depistat, fiind condus la sediul poliției, pentru audieri.
Astfel că, în mai puțin de 24 de ore de la sesizare, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de 09 iulie, acesta a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.