Un șofer beat a amenințat un polițist

Un argeșean a fost depistat băut în trafic de o patrulă formată dintr-un polițist și un jandarm. Bărbatul l-a amenințat pe polițist, drept pentru care nu are doar dosar pena pentru că a condus beat ci și pentru ultraj.

”În ziua de 18 februarie a.c., o patrulă formată din agent de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni și jandarm argeșean, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe raza localității Teiu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Ulterior, agentul de poliție a primit mesaje de amenințare de la bărbatul în cauză.

Ca urmare a acestui aspect, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

În data de 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au pus în executare un mandat de aducere privind pe bărbatul în cauză, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni.

În urma cercetărilor efectuate de procurorul de caz, împreună cu organele de cercetare penală din cadrul poliției, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 24 februarie, să fie dispuse măsuri preventive”, transmite IPJ Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email