Un parlamentar argeşean a fost desemnat ministru al Economiei

Deputatul Andrei Gerea a fost desemnat ieri de Biroul Politic Naţional al PNL, la propunerea lui Crin Antonescu, pentru preluarea conducerii Ministerului Economiei. Parlamentarul de Argeş a obţinut în unanimitate susţinerea colegilor săi, primind votul tuturor celor 58 de membri prezenţi la şedinţă. Propunerea făcută de PNL a fost acceptată de premierul Victor Ponta, urmând să fie înaintată preşedintelui Traian Băsescu. După această nominalizare, Andrei Gerea se va retrage din calitatea de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea proiectului de lege privind Roşia Montană, precum şi din poziţia de lider al grupului pralamentar liberal din Camera Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email