Un oraş prost semnalizat

Curtea de Argeş este un oraş prost semnalizat, din toate punctele de vedere. Monumentele istorice şi obiectivele turistice sunt prost sau deloc semnalizate, niciodată nu ştii pe ce stradă te afli, pentru că nu sunt plăcuţe pe care să scrie numele lor, indicatoarele rutiere sunt ruginite sau lipsesc cu desăvârşire. Până la urmă, toate ţin de administraţia publică locală. Acum se pune la cale un plan de dezvoltare extraordinară a urbei noastre, la finalul căruia totul va fi roz. Până când acesta va primi bani pentru punerea în practică a planurilor autorităţilor, probabil că va trece apă multă pe Argeş. Cred că se poate face ceva şi în avanpremieră, mai ales că momentul premierei nu e, deocamdată, ştiut.
De ce avem nevoie?! Sunt atât de multe încât nici nu ştiu cu ce să încep. Dacă vorbim din punct de vedere al circulaţiei rutiere, spre exemplu, mă gândesc la un sens giratoriu în intersecţia de la Făgăraş. Domnul comisar şef Cristian Puicănescu, şeful Poliţiei Rutiere, tot spune de câţiva ani încoace că un sens giratoriu în zonă ar rezolva problema traficului, care începe să fie şi la noi dificil în anumite perioade din an şi anumite zile din săptămână. Pe vremea când primar era domnul Nicuţ,  parcă se purta un război între Poliţie şi Primărie. Zicea şeful poliţiştilor, sau şefii departamentelor ceva, edilul nu era de acord şi îi ironiza în toate ziarele. Domnul Ioan Ghiţă, directorul Serviciului de Gospodărire făcea ce-i dicta şeful, că doar de acolo primea salariu. Lucrurile s-au schimbat din punct de vedere ai atitudinii, al relaţiei dintre cele două instituţii importante ale oraşului, dar practic suntem la fel. Nu s-au alocat bani măcar pentru amenajarea acelui sens giratoriu, iar semafoarele au fost schimbate doar ca să poată fi dat examenul pentru obţinerea permisului la Curtea de Argeş. Dacă nu faceţi sens giratoriu, aşa cum e în toate oraşele civilizate, măcar faceţi să funcţioneze şi semafoarele de la Făgăraş, că tot e ceva.
De indicatoare tot domnul Ghiţă se ocupă. E drept, le-a schimbat pe alocuri, dar nu a curăţat copacii de lângă ei, ca să vezi ce trebuie să faci. Noi, cei care trecem zilnic pe străzile municipiului, ştim care sunt priorităţile, dar gândiţi-vă la turiştii care vin pentru prima dată la Curtea de Argeş. Nu numai că trebuie să stea cu ochii larg deschişi să zărească vreo tablă care să-i îndrume spre Mănăstire, dar sunt nevoiţi şi să ghicească pe unde au voie să treacă şi pe unde nu.
E complicat să trasezi un sens giratoriu, să pui nişte indicatoare, să tai câteva crengi, să repari un semafor. Probabil că nu e uşor, poate că e mult de muncă, dar banii noştri sunt buni?! Că doar din ei se fac toate, din ei se dau şi salariile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email