Un şofer inconştient şi-a băgat prietenii în spital, după ce s-a urcat beat la volanul unei maşini. Ilie Pandiţie, de 39 de ani, a plecat duminică seara la o plimbare, cu încă patru prieteni. Ameţit de aburii alcoolului, şoferul a pierdut controlul volanului şi autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului. Accidentul s-a petrecut pe raza comunei Ciofrângeni, iar şoferul şi cei trei pasageri din maşină au fost transportaţi la Spitalul din Curtea de Argeş pentru analize amănunţite. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au întocmit pe numele şoferului două dosare de cercetare penală: unul pentru vătămare corporală din culpă şi celălalt pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.