În municipiul Curtea de Argeş a fost inaugurat un nou loc de joacă pentru cei mici. Acesta se afla pe strada 1 Decembrie, chiar în apropierea parcului Fântâna lui Manole, şi cuprinde tobogane, leagăne şi o piramidă pentru căţărat. Încă de la început prichindeii au venit în număr mare la noul loc de joacă, iar ţipetele de bucurie ale copiilor, care se dădeau pe tobogan, în balansoar ori se roteau într-un minicarusel, reprezentau cea mai bună dovadă a faptului că aceştia au apreciat pe deplin cadoul făcut.
Acesta este cel de-al doilea loc de joacă ce a fost inaugurat în acest an, după cel din cartierul Progresu, ambele fiind realizate prin intermediul unei sponsorizări oferite de SC Steinel Electronics din Curtea de Argeş. Însă, potrivit primarului Nicolae Diaconu, în continuare urmează să fie modernizate şi alte locuri de joacă, aflate în celelalte cartiere ale municipiului Curtea de Argeş. „Anul trecut cei de la Steinel ne-au oferit o sponsorizare pentru reabilitarea a trei locuri de joacă din municipiu. Două dintre acestea au fost deja modernizate, iar cel de-al treilea, care se află în cartierul Confecţii, urmează să fie refăcut în perioada următoare. Dar, cei de la Steinel ne-au anunţat că vor sprijini financiar şi modernizarea altor 6 astfel de părculeţe din Curtea de Argeş”, a declarat Nicolae Diaconu