Un licean artist – Dan Armand Stancu

Ieri, în sala de proiecţie a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură realizată de Dan Armand Stancu, elev în clasa a IX- a şi membru al Cercului de pictură „Culoare şi vis”, coordonat de profesoara de arte plastice Elena Stoica. La eveniment au  participat profesorul Costel Gheorghe, director al  Colegiului, Elena Stoica, foarte multe cadre didactice, dar şi colegii tânărului artist. „Mă bucur că Dan a fost receptiv la propunerea domnului director de a realiza această expoziţie. Dan este membru al Cercului de pictură Culoare şi vis încă de la vârsta de 5 ani. Are numeroase premii internaţionale şi multe diplome din Japonia, China şi multe alte ţări. A participat la toate acţiunile noastre din America. Cred că va fi un foarte bun grafician. În plus, el are şi aptitudini pentru literatură şi muzică, chiar cântă foarte bine la chitară. Face parte din cadrul Asociaţiei D’Arte Da Vinci, iar lucrările sale au fost incluse în albumul acesteia. Este un tânăr isteţ şi foarte sensibil”, a spus Elena Stoica. La rândul său, deşi emoţionat pentru că se află la prima expoziţie personală, Dan Stancu a ţinut să le mulţumească tuturor celor care l-au sprijinit. „Le mulţumesc părinţilor mei, doamnei profesoare Elena Stoica şi domnului director pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Sper să vă placă această expoziţie. Pentru mine fiecare planşă este importantă şi am pus suflet în fiecare”, a spus Dan Stancu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email