Un jandarm argeșean este campion național la judo

Un jandarm argeșean a fost desemnat campion național la judo, în cadrul Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. Acesta se desfășoară în perioada 05-08 martie, la Călimănești și reunește sportivi din toate armele Ministerului Afacerilor Interne, transmite Jandarmeria Argeș, care a avut patru reprezentanți din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, trei dintre aceștia reușind să ocupe primele locuri la categoriile la care au participat.

Astfel, plutonierul Daniel Marinescu a reușit să devină campion național la categoria -100kg, -35 ani, obținând medalia de aur.

Plutonierul adjutant șef Romeo Hafner a obținut locul II la categoria +100kg, +35 ani OPEN, iar locotenentul Petre Marius s-a clasat pe locul III la categoria +100kg, -35 ani. Chiar dacă nu a reușit să urce pe podium în acest an, plutonierul Mădălin Șugubete s-a clasat pe locul 5 din 8 participanți, fiind la un pas de podium.

Cei patru jandarmi argeșeni au făcut parte din lotul Jandarmeriei Române, contribuind, prin cele trei medalii obținute, la poziționarea acesteia pe locul II în cadrul clasamentului general pe echipe.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email