Un copil rătăcit în pădure a fost găsit de poliţişti teafăr

Un copil de 6 ani, care se rătăcise în pădure, a fost găsit, în scurt timp, de către echipele de căutare.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați duminică de către o femeie din localitatea Bogați, despre faptul că fiul său, în vârstă de 6 ani, cu care se afla în pădurea din zona Morave, la cules de ciuperci, s-ar fi rătăcit. Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari, care au efectuat verificări în zona indicată. Din fericire, în aproximativ o oră, copilul a fost găsit, teafăr, pe un drum forestier. Ulterior, a fost predat unui echipaj SMURD, în vederea evaluării stării de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email