Un bărbat din Valea Danului s-a aruncat în fântână

Un bărbat de 60 de ani din comuna Valea Danului s-a aruncat ieri de dimineaţă în fântâna din faţa casei. Din declaraţiile rudelor, reiese că bărbatul se pregătea să plece la un consult medical, însă la un moment dat a ieşit în curte şi s-a aruncat  direct în fântână. Disperată, soţia a sunat imediat la numărul de urgenţă 112 şi la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale pompierilor, SMURD-ul şi Ambulanţa. „În jurul orei 10.30 am fost solicitaţi să intervenim pentru a scoate un bărbat căzut într-o fântână. Victima a fost recuperată destul de repede şi apoi a fost predată medicilor”, a precizat lt. Col. Nicoale Pioarcă, şeful Detaşamentului de Pompieri din municipiu. Medicii de la Ambulanţă şi cei de la SMURD s-au chinuit mai bine de jumătate de oră să îl readucă la viaţă pe cel care se aruncase în fântână, însă manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat.

Pleca la un control medical

Nimeni nu îşi poate explica ce l-a îndemnat pe Ion D. să recurgă la un asemenea gest iar oamenii bănuiesc că bărbatul ar fi alunecat în fântână. „Nu ar fi avut niciun motiv să se omoare. Era căsătorit, se avea bine cu soţia, copiii sunt şi ei mari, la casele lor. Nu avea de ce să vrea să se sinucidă, probabil a vrut să bea apă şi a alunecat”, crede un vecin de-al bărbatului. Soţia, vizibil marcată de cele întâmplate, nu putea să îşi revină din şoc. „Ne pregăteam să mergem la doctor, pentru un control. La sfârşitul anului trecut Ion a fost operat de fiere. Apoi el a ieşit din casă şi am auzit capacul de la fântână. M-am dus să văd ce s-a întâmplat şi l-am văzut acolo”, a povestit printre lacrimi soţia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email