Un copil de nouă anişori a murit marţi seară înecat în lacul de acumulare Zigoneni, după cum aţi aflat din numărul de ieri al ziarului nostru. Băiatul locuia în zonă şi din declaraţiile rudelor reiese că în jurul orei 18.00 a venit acasă, a mâncat, şi apoi i-a spus bunicului că pleacă să se joace cu prietenii. Puţin mai târziu, un alt băiat a anunţat că Andrei a căzut în lac şi a fost înghiţit de apa rece şi adâncă. Cei trei fraţi ai copilului, bunicul şi mama acestuia, au venit într-un suflet în zonă şi au împietrit când au găsit pe malul lacului pantalonii şi pantofii lui Andrei. Micuţul nu era nicăieri, iar oamenii au sunat la 112, în speranţa că băiatul va mai fi găsit în viaţă. Au urmat momente cumplite pentru toţi cei care îl cunoşteau pe Andrei. Vecinii, poliţiştii şi jandarmii au început să îl caute pe mal, şi în acelaşi timp reprezentanţii ISU, cu ajutorul unei bărci pneumatice, au plecat să îl caute pe lac.
Copilul a fost găsit după două ore de căutări
Aproape două ore zeci de oameni au scotocit întreaga zonă. Cu toţii sperau ca micuţul să fie teafăr şi nevătămat şi să se joace undeva în apropiere. „Să mergem toţi, până nu se întunecă, prin grădini până la Zigoneni, poate îl găsim în viaţă. Noi patrulăm pe baraj cu barca, şi dumneavoastră pe mal”, le-a cerut oamenilor adunaţi în zonă comandatul Detaşamentului de Pompieri din Curtea de Argeş, colonelul Nicolae Pioarcă. A fost adus inclusiv un câine poliţist care să îi ia urma copilului, iar reprezentanţii Hidroelectrica au oprit apa, ca barajul să se golească. La scurt timp însă, în apropiere zonei unde au fost găsite hăinuţele, a fost descoperit corpul lui Andrei, plutind deasupra apei. Imediat ce pompierii l-au scos pe copil din lac, medicii au început manevrele de resuscitare. Trupul băiatului era de mai bine de două ore în apa rece iar medicii nu au mai putut să facă nimic, pentru a-l readuce la viaţă.
„Toată ziua Andrei fusese la păscut cu oile”
Andrei, copilul care şi-a pierdut viaţa în lacul de acumulare de Zigoneni, provenea dintr-o familie modestă. Mai avea trei fraţi minori iar tatăl îi părăsise de când erau mici. Copiii erau în grija mamei şi a bunicului iar vecinii spun despre ei că erau o familie model. „N-aveau bani, însă erau oameni harnici. Mama lor muncea toată ziua, iar copiii, când se întorceau de la şcoală, se duceau cu animale la păscut”, spunea un vecin. Bunicul băiatului a povestit cu lacrimi în ochi că şi în acea zi Andrei fusese cu oile. „Când a venit de la şcoală s-a schimbat de uniformă şi a plecat cu oile pe câmp. Pe la 18.00 s-a întors acasă, a închis oile în ţarc, a mâncat şi mi-a cerut voie să plece la joacă. La jumătate de oră, a venit un copil şi mi-a zis că Andrei s-a înecat. Cine şi-ar fi imaginat că se duce la lac? Era un băiat aşa cuminte…”, spunea printre lacrimi Vasile Din, bunicul băiatului. Mama lui Andrei a fost la un pas să leşine când şi-a văzut copilul fără suflare, întins pe targă. Sora şi cei doi fraţi ai lui Andrei erau şi ei distruşi de durere. Cu toţii au sperat până în ultimul moment că băiatul va fi găsit în viaţă.
O ipoteză şocantă, lansată de rude – cineva i-a dat bani copilului ca să intre în apă?
În acest caz, ancheta poliţiştilor este în desfăşurare, pentru că oamenii legii vor să afle cum a ajuns băiatul în apă. Rudele lui Andrei susţineau că băiatul nu ar fi intrat niciodată în lac, pentru că nu ştia să înoate. „Cineva precis l-a dus la canal. Ce s-a întâmplat după ce a ajuns pe malul apei, eu nu mai ştiu. Singur nu ar fi intrat în apă”, spunea bunicul băiatului. Mai mult, existau voci care susţineau că Andrei ar fi fost determinat să intre în apă, contra unei sume de bani, de către alţi tineri care ar fi fugit cu o maşină, când au văzut că băiatul se îneacă. Poliţia spune însă, că nu sunt informaţii în acest sens. „Ancheta este în derulare şi în prezent nu avem informaţii că cineva ar fi fost cu băiatul când s-a aruncat în apă. În cazul in care vom avea informaţii ca cineva i-a dat bani ca sa intre în apă, vom lua în considerare şi aceasta varianta”, a declarat Mihai Bălan, şeful Biroului Judiciar, din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş. Comandantul Poliţiei municipale, comisarul şef Ionel Ispir, a exclus însă această variantă. „Nu l-a îndemnat nimeni. S-a dus să facă baie”, e convins comandantul poliţiei.