Un scandal domestic a avut loc la Valea Iaşului, iar un bărbat a fost reţinut şi e posibil să fie arestat preventiv. Omul şi-a bătut nevasta, şi-a agresat fiica şi alte rude, iar soţia a obţinut ordin de restricţie. Bărbatul l-a încălcat şi şi-a bătut nevasta din nou.
Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din Valea Iașului, şi-ar fi agresat soția.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta s-ar fi manifestat violent și față de mama acestuia, cât și față de fiica bărbatului în cauză și a victimei, care ar fi intervenit pentru aplanarea stării conflictuale.
După evaluarea situației, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care celui în cauză i s-a impus părăsirea locuinței, precum și interdicția de a se apropa la mai puțin de 100 de metri față de victime, locuința acestora sau locul de muncă al soției.
De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma lovirilor sau altor violențe.
Ulterior, bărbatul ar fi pătruns din nou în locuință, încâlcând prevederile ordinului de protecție care i-a fost adus la cunoștință anterior, din cercetări stabilindu-se și că acesta ar fi lovit din nou pe soția sa și ar fi amenințat-o.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru sâvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, violență în familie sub forma lovirilor sau altor violențe și amenințare.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.