Un bărbat din Bradu a furat 3 biciclete din Curtea de Argeş

În şapte zile, un bărbat din comuna Bradu a furat trei biciclete de pe raza municipiului Curtea de Argeş. Hoţul a fost reţinut.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat vineri cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 42 de ani, din Bradu.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 16-23 aprilie, bărbatul ar fi sustras trei biciclete de pe raza municipiului Curtea de Argeș.

Pentru administrarea probatoriului, vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului din localitatea Bradu, de unde au fost ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie.În aceeaşi zi cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email