Un bărbat de 69 de ani a fost arestat pentru viol

Un bărbat de 69 de ani din Argeș a ajuns joi în arest preventiv, acuzat de violare de domiciliu și viol. „În dimineața zilei de 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în noaptea precedentă, un bărbat de 69 de ani, din Poienarii de Muscel, ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei și ar fi încercat să întrețină cu aceasta un act sexual, prin constrângere.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 15 spre 16 august, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză ar fi pătruns în locuința femeii, și ar fi încercat să întrețină cu aceasta un act sexual, prin constrângere, săvârșind acte de natură sexuală, însă femeia s-a împotrivit și a reușit să îl îndepărteze.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
În urma căutărilor, bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de astăzi, 17 august, bărbatul a fost prezentat de procurori în fața instanței competente, cu propunere de arestare preventivă, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, informează IPJ Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email