Un bărbat și-a găsit sfârșitul vineri sub un perete al casei pe care voia să o demoleze. A fost vorba despre un perete care a căzut peste omul în vârstă de aproximativ 65 de ani, în timpul în care acesta încerca să dărâme o construcție, potrivit ISU Argeș. Nenorocirea a avut loc în localitatea argeșeană Hârsești, Martalogi.
”Localnicii au reușit să îndepărteze din dărâmăturile care căzuseră peste victimă, iar pompierii l-au extras și au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, transmite ISU.