Un bărbat a fost găsit marți dimineața mort într-un șanț, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, informează IPJ Argeș. ”În dimineața zilei de 27 iunie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-un șanț din localitatea Stâlpeni, a fost găsit un bărbat decedat.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din localitate.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, informează IPJ Argeș.