Un autoturism furat din Bucureşti a fost oprit în Argeş

Dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş a fost sesizat, marţi, cu privire la faptul că a fost dat în urmărire naţională un autoturism sustras din municipiul Bucureşti. Imediat au fost alertate toate echipajele aflate în serviciu, iar la scurt timp de la primirea sesizării, maşina suspectă a fost localizată. „Agenţii din patrula de ordine şi siguranţă publică din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au identificat şi imobilizat în trafic autovehiculul în cauză”, au anunţat ieri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Oamenii legii au stabilit faptul că autovehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Timişoara. Acesta era însoţit de un bărbat de 53 de ani din în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, precum şi de alţi doi tineri, de 18 şi respectiv 26 de ani, ambii din municipiul Timişoara. Cele patru persoane şi autovehiculul în care se aflau au fost predate reprezentanţilor Serviciului Furturi Auto din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email