Un argeșean fără permis a furat o mașină, s-a plimbat cu ea, apoi a abandonat-o

Un tânăr din Pietroșani, care nu are permis, a furat o mașină în Domnești, s-a plimbat cu ea, apoi a abandonat-o aproape de locul din care a furat-o, transmit polițiștii argeșeni.

„Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără drept și au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei și autoturismul sustras.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 05 spre 06 februarie a.c., un bărbat de 26 de ani, din Pietroșani, ar fi sustras, în scop de folosință, un autoturism ce se afla parcat, neasigurat, pe raza localității Domnești și pe care, ulterior, l-ar fi condus pe drumul public și l-ar fi abandonat în apropierea locului de unde l-a sustras. De asemenea, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, informează Poliția argeșeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email