La sediul redacţiei ne-a vizitat zilele trecute un bărbat din Curtea de Argeş care ne-a prezentat o situaţie neobişnuită. Astfel, Mihai Bobârlă susţine că o rudă i-a vândut un teren pe care familia sa îl deţine în acte şi care a fost primit moştenire de la bunicul său. Bărbatul a încercat să afle cum a fost posibil un asemenea lucru şi a descoperit câteva modificări în actele terenului.
„Am rămas surprins când am văzut că terenul era vândut cu acte în regulă”
Toate aceste probleme care îi dau bătăi de cap au apărut în anul 2005, când Mihai Bobârlă intenţiona să îşi construiască o casă şi a verificat actele de proprietate ale terenului. Deşi ştia că toate actele sunt în regulă, bărbatul a fost de-a dreptul şocat când a aflat că pământul pe care îl moştenise a fost vândut de o rudă din partea celei de-a doua soţii a bunicului său. „Pământul pe care vroiam să îmi construiesc casa este lăsat moştenire de bunicul meu, Bobârlă Victor. Acesta a fost căsătorit de două ori, iar când s-a făcut succesiunea, terenul a fost împărţit între rudele de sânge ale bunicului şi celei de-a doua soţii. Eu, când m-am interesat de situaţia terenului în anul 2005, am rămas surprins când am văzut că terenul era vândut, cu acte în regulă. De asemenea, am văzut că în loc ca familiei mele să îi revină suprafaţa de 7.400 mp, acum mai avem doar 2.000 mp. Rudele celei de-a doua soţii a bunicului meu au acum mai mult teren decât noi şi acest lucru nu este normal. Acum au case construite pe terenul nostru”, spune Mihai Bobârlă. Bărbatul spune că toate aceste lucruri au fost făcute cu ajutorul celor din primărie.
„A fost falsificată adeverinţa de punere în posesie”
În urma demersurilor efectuate, omul a găsit mai multe nereguli în adeverinţa de punere în posesie, unde a mai apărut un nume în plus. „Adeverinţa a fost modificată. Mi s-a spus că nu avem validare în nume propriu şi că asta ar fi cauza pentru care a fost posibil să se întâmple aşa ceva. Vă spun că noi aveam validare pentru că pe adeverinţă era trecut Bobârlă Victor, bunicul meu. Am fost să compar actele pe care le am eu cu cele de la fondul funciar şi am găsit nereguli. Erau două variante de adeverinţe. Una era falsă, pentru că se vedea clar că au fost făcute modificări. După numele de Bobârlă Victor a mai fost adăugat un alt nume şi, mai mult decât atât, nu mai era trecută suprafaţa de teren aşa cum a fost iniţial Nu este posibil aşa ceva. De asemenea, de la dosar mai lipseau acte care puteau lămuri această situaţie”, spune bărbatul. Mihai Bobârlă nu înţelege cum au reuşit rudele celei de-a doua soţii ale bunicului său să îi vândă terenul pe care l-a primit moştenire. „Cred că numai la noi în oraş este posibil aşa ceva. Sper să se rezole această problemă pentru că terenul acela aparţine familiei mele. Mai mult, vreau să aflu cum au fost făcute acele modificări în acte oficiale. Este ceva foarte grav pentru că sunt convins că toate lucrurile s-au realizat cu ajutorul unor oameni din primărie”, spune revoltat bărbatul.