Este Primăria la care 12 din 13 angajaţi au fost în acelaşi timp la mare pe banii contribuabililor vara trecută
Curtea de Conturi a realizat anul trecut la Pietroşani un „audit financiar asupra conturilor anuale de executie bugetara ale Unității Administrativ Teritoriale a Comunei”, iar raportul controlului a fost făcut public zilele trecute. Inspectorii Curţii au găsit mai multe nereguli.
Astfel, prevede raportul, „nu a fost efectuată indexarea anuală a cuantumului impozitelor și taxelor locale, fapt ce a condus la nestabilirea, neînregistrarea și neurmărirea la încasare a unor venituri fiscale cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale, reprezentând impozite și taxe pe clădiri și teren, precum și impozite pe mijloacele de transport, în valoare totală de 70.551 lei”.
Bani mulţi pentru funcţionarii publici
De asemenea, „au fost efectuate plăți nelegale, în valoare totală de 12.082 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor bănești care exced cadrului legal, acordate unui salariat funcționar public din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Pietroșani, în perioada ianuarie 2019 – iunie 2021, sub forma unui premiu lunar, pentru care au fost calculate majorări de întârziere aferente în sumă de 1.064 lei.
Au fost acordate drepturi salariale care au depășit nivelul prevăzut de lege, unui număr de 6 salariați, funcționari publici si personal contractual, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Pietroșani, fapt ce a condus la efectuarea de plăți nelegale, în luna iulie 2020, în valoare totală de 3.812 lei, pentru care au fost calculate majorări de întârziere aferente, în sumă de 412 lei”.
Şi pentru lucrări s-au făcut plăţi nelegale, spune Curtea de Conturi. „Au fost efectuate plăți nelegale, în valoare totală de 6.438 lei, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 1.132 lei, prin acceptarea la plată și decontarea contravalorii unor articole de deviz care, potrivit clauzelor contractuale, trebuiau suportate de către executanții lucrărilor, în cazul a două obiective de investiții, finanțate din alocații bugetare primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, conform sursei citate.
La Primăria Pietroşani funcţionarii publici sunt de-a dreptul privilegiaţi. După cum aţi aflat din ziarul nostru, în vara trecută, aproape toţi angajaţii Primăriei au fost la mare, la cursuri, în aceeaşi perioadă. 12 din 13 angajaţi au mers la un hotel de 3 stele din Mamaia, iar vacanţa colectivă a fost ascunsă sub umbrela unor cursuri. Potrivit sistemului electronic de achiziţii publice, SICAP, Primăria Pietroşani a cumpărat mai multe cursuri de formare profesională pentru proprii angajaţi. Cursurile s-au ţinut între 2 şi 8 august la Mamaia, la Complex Mediteranean, de 3 stele.