La Primăria Curtea de Argeş s-a înregistrat un caz de Covid, după cum aţi aflat din ultima ediţie a ziarului nostru. Un angajat al instituţiei a fost depistat cu Covid 19, după ce a participat la o petrecere. Nu s-a simţit bine, şi-a luat două zile de concediu apoi a aflat că este infectat. Funcţionarul public este în izolare la domiciliul său împreună cu membri ai familiei.
Şeful Resurselor Umane din instituţie, Dorin Savu, ne-a spus că biroul în care angajatul lucrează şi Primăria au fost dezinfectate şi că Direcţia de Sănătate Publică Argeş a făcut anchetă epidemiologică. Colegul de birou al celui bolnav este, la rândul său, izolat la domiciliu, a precizat Dorin Savu.
„Nu s-a făcut nicio anchetă epidemiologică! A trecut personalul de serviciu și a pufăit de câteva ori cu un spray clor. Tăcere absolută!!! Eu sunt coleg de compartiment cu (…) și nimeni nu mi-a pus vreo întrebare legat de acest eveniment deși am fost la serviciu anterior sesizării evenimentului timp de trei zile”, spune Constantin Teodorescu, angajat al Primăriei.
Ancheta epidemiologică este sarcina Direcţiei de Sănătate Publică. Din păcate, la această instituţie nu răspunde nimeni niciodată la telefon, iar comunicarea este zero, aşa că nu am putut afla direct de la sursă dacă s-a făcut anchetă epidemiologică sau nu.