Cei care nu şi-au plătit impozitele pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport mai au doar câteva zile să le achite, fără penalităţi. Ultimul termen de plată din acest an este 30 septembrie, dată după care se va trece la calcularea de penalităţi şi majorări de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. “Îi aşteptăm pe toţi argeşenii să vină la sediul primăriei şi să îşi achite dările locale. Conform prevederilor legale, data limită pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente acestui an fiscal este 30 septembrie”, ne-a declarat Albert Croitoru, inspector în cadrul Serviciului Impozite şi Taxe Locale. Locuitorii din municipiu, care au de plătit dări către municipalitate le pot achita la casieria primăriei. Programul de încasări începe zilnic la ora 8.00 şi se termină la 15.30, cu excepţia zilei de joi, atunci când programul se prelungeşte până la ora 17.30.