De multe ori nu ne dăm seama cât de mult ne influențează viața propriile gânduri. Ne trezim dimineața și începem să ne gândim la ce avem de făcut, la probleme, griji, la lucrurile care ne lipsesc, la ce nu merge așa cum ne-am dori și fără să realizăm, intrăm într-o stare care poate influența si domina întreaga zi.
Gândurile creează stări, stările ne influențează alegerile, iar alegerile repetate ajung să ne construiască viața.
Dacă te gândești mereu că nu poți, că nu ești suficient de bun, că viața este grea, că banii se fac greu, că oamenii te dezamăgesc sau că lucrurile bune li se întâmplă doar altora, vei începe să privești tot ce se întâmplă în jurul tău prin filtrul acestor convingeri. Vei vedea mai ușor lucrurile care îți confirmă ceea ce crezi deja și poate nici nu vei observa oportunitățile care apar, oamenii care vor să te ajute sau posibilitățile pe care le ai.
Însă modul de gândire se poate schimba, începând cu un prim pas, acela de a fi mai atent la ceea ce îți spui zilnic. Ce gândești despre tine? Ce crezi despre viață, iubire, bani, succes? Câte dintre aceste convingeri sunt cu adevărat ale tale și câte au fost preluate de la alții?
Atunci când descoperi un gând care te limitează, încearcă să îl înlocuiești în mod conștient cu unul care te susține. În loc de „Nu sunt în stare”, poți începe să îți spui „Pot să învăț”. În loc de „Mie nu îmi iese niciodată”- „Și pentru mine este posibil”.
Poate la început nu vei simți că este adevărat, pentru că mintea ta s-a obișnuit ani de zile cu vechea poveste, dar repetând un alt mod de a gândi începi, încet, încet, să privești diferit lucrurile.
Asta nu înseamnă să negi problemele sau să te prefaci că totul este perfect, ci să nu lași o situație dificilă să decidă cine ești și ce este posibil pentru tine. Poți trece printr-o perioadă grea și totuși să crezi că lucrurile se pot schimba. Dacă ai un eșec, nu îl transforma în convingerea că ești un om care eșuează pentru că acest gând îți va conduce viața și te va „ghida” inevitabil spre eșec. În plus, gândește-te că cine nu greșește, nu ajunge la succes. Cei care aleg să nu încerce, să nu acționeze din teama de a greși, nici nu vor ajunge la succes.
Observă-ți gândurile pentru câteva zile, fără să te judeci. Vezi care dintre ele se repetă și întreabă-te dacă te ajută să mergi spre ceea ce-ți dorești.
Când începi să schimbi ceea ce se întâmplă în interiorul tău, începi să te și comporți diferit, să alegi diferit și să vezi alte posibilități în jurul tău.
Transformarea nu începe neapărat cu un pas uriaș, ci cu un singur gând nou, repetat suficient de mult încât să devină o nouă convingere, o nouă credință. Gândurile pe care le hrănesti astăzi pot deveni alegerile de mâine, iar alegerile de mâine pot construi viața pe care care ți-o dorești.
Louise Hay spunea: „E doar un gând, iar un gând poate fi schimbat”. Poate părea dificil, pentru că e mult mai ușor pentru mintea noastră să stea în vechile gânduri, însă ce impact major în întreaga noastră viață poate avea schimbarea unui singur gând! Oare nu merită?
Pentru a scădea rezistența minții la schimbarea unui gând, ai putea folosi mai întâi afirmația lui L. Hay ori de câte ori apare un gând nefolositor, nebenefic, după care să-l înlocuiești imediat cu gândul opus, cu acea convingere pe care vrei să o creezi.
De exemplu, îți vine în minte: „Nu sunt suficient de bun pentru a reuși”. Oprește-te și spune-ți: „E DOAR un gând, iar un gând poate fi schimbat”, apoi înlocuiește-l imediat cu: „Sunt suficient de bun și pot reuși.” Cu timpul, vei deveni tot mai atent la ceea ce îți spui și vei putea alege mai conștient gândurile pe care vrei să le hrănești.
Tu ce gânduri alegi să hrănești astăzi?
Mi-ar plăcea să le împărtășești în comentarii, aici sau pe pagina mea de Facebook, Transformă-ți viața by Crina Banu. Cu siguranță mă vor inspira pentru articole viitoare care să îți fie de folos.
Gânduri bune!
