Trotuare modernizate și pasarelă pentru biciclete pe strada Râmnicu Vâlcea

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulamentul de urbanism aferent în vederea realizării investiției „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest – Centru (strada Râmnicu Vâlcea – Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș” au fost lansate în dezbatere publică, iar vineri a avut loc și dezbaterea fizică, la Primărie, dar nu au participat decât reprezentanți ai instituției. Documentele aferente PUZ și Regulamentului pot fi consultate pe site-ul Primăriei.

„Documentele au fost în dezbatere publică, dar nu s-au primit observații sau sugestii”, a spus șeful Direcției Arhitect Șef din Primărie, arh. Alexandra Lăzărescu vineri, la dezbaterea publică la care nu a participat niciun cetățean. Arhitectul șef a prezentat succint investițiile care se vor face prin acest proiect, iar consiliul Local a adoptat într-o ședință extraordinară PUZ-ul și Regulamentul.

Municipiul Curtea de Argeș este beneficiarul unei finanțări nerambursabile, în cadrul căreia își pregătește documentația tehnică pentru obiectivul de investiții „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest – Centru (strada Râmnicu Vâlcea – Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș”.

Care este zona propusă spre modernizare

Zona propusă spre modernizare și străzile adiacente formează un coridor de mobilitate între străzile Râmnicu Vâlcea, 1 Decembrie 1918 și Bulevardul Basarabilor. Astfel, în vederea creșterii accesibilității tuturor categoriilor de cetățeni la zonele funcționale ale municipiului prin sprijinirea utilizării mijloacelor de transport nemotorizate, se dorește amenajarea adecvată a infrastructurii pentru a încuraja deplasarea pe jos sau cu bicicleta, ori prin folosirea transportului public în comun. Așadar, se vor realiza următoarele:

  • Sistem de Bike-sharing: extinderea sistemului de bike-sharing existent prin amplasarea a încă maxim 4 stații automatizate de închiriere biciclete cu un număr de maxim 40 de biciclete. Fiecare stație automatizată de închiriere biciclete va avea minim 15 locuri de andocare. Pe traseu se vor amplasa și rasteluri pentru parcarea de scurtă durată a bicicletelor cu un număr de minim 20 de locuri.
  • Pasarelă: se va construi o pasarelă cu dublu sens pentru pista de biciclete care va respecta regimul de înălțime în vigoare, aferent categoriei de drum pe care îl va traversa. Aceasta va face legătura între strada Râmnicu Vâlcea și zona strada 1 Decembrie 1918. Iluminarea acestei pasarele va fi realizată atât deasupra cât și dedesubt, prin intermediul bandei led dar și prin conectarea surselor de iluminare la sistemul de iluminare al orașului.
  • Pistă de biciclete: aceasta va avea o lungime de aproximativ 7,2 km, dispusă pe traseul aferent str. Râmnicu Vâlcea, pasarelei care face legătură între strada Râmnicu Vâlcea și zona străzii 1 Decembrie 1918 și pe str. Pompieri până la intersecția cu Bd. Basarabilor. Lățimea acesteia va fi de 1.00 m pe sens. Având în vedere existența șanțului pentru colectarea apelor pluviale, pe strada Râmnicu Vâlcea va fi necesară redimensionarea acestuia și montarea unei rigole carosabile pentru a permite posibilitatea construirii pistei de biciclete sau a trotuarului.
  • Trotuarele: suprafața trotuarelor va fi de aproximativ 10000vmp, urmând ca modernizarea acestora să fie realizată diferențiat în funcție de zonă; Trecerile de pietoni: vor fi modernizate/înființate aprox. 10-11 treceri de pietoni prin semnalizare orizontală inteligentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email