5 bărbați trimiși în judecată după ce au vândut online haine și parfumuri contrafăcute

Cinci persoane au fost reținute de polițiști, cu propunere de trimitere în judecată, acuzați de ”contrafacere și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar”. Indivizii au vândut pe net haine și parfumuri contrafăcute, valoarea prejudiciului creat titularilor drepturilor de proprietate intelectuală fiind în valoare de aproximativ 500.000 de lei.

”Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada 2019-2020, două persoane, de 33 și 26 de ani, ambele din Topoloveni și o persoană de 50 de ani, din județul Ialomița, ar fi oferit spre vânzare, în mediul on-line, diverse articole vestimentare (peste 20.000) și parfumuri (peste 500), purtând însemnele distinctive ale unor mărci de renume. Produsele ar fi fost achiziționate de la trei bărbați de 42, 34, respectiv 28 de ani, toți din București, care ar fi contrafăcut, prin tipărire la cald, cu ajutorul unor imprimante performante, diverse articole vestimentare cu emblema unor mărci consacrate”, potrivit IPJ Argeș.
Reamintim faptul că, în cauză, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat, în luna septembrie 2020, 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Ialomița, Dâmbovița și în municipiul București.
Ca urmare a probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii față de cinci persoane, pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior luându-se măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, a fost ridicată suma de 40.000 lei, asupra căreia a fost instituită măsura sechestrului asigurător.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email