Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş au trimis în judecată un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Curtea de Argeş, care a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge peste limita legală. Cu ceva timp în urmă, Constantin B. a consumat câteva pahare cu băuturi alcoolice, după care s-a urcat la volanul unui autoturism marca Dacia şi a plecat la o plimbare pe străzile din municipiu. În timpul plimbării sale, bărbatul a ajuns pe strada Râmnicu Vâlcea, unde a fost oprit de poliţiştii care supravegheau traficul rutier. În momentul în care i-au cerut actele la control, oamenii legii au sesizat că acesta miroase puternic a alcool. Mai mult, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, Constantin B. a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. . Rezultatul analizelor a indicat o alcoolemie de 1,50 grame la mie. În urma cercetărilor efectuate bărbatului i-a fost întocmit dosar penal şi va da socoteală în faţa judecătorilor pentru faptul că a condus beat o maşină pe drumurile publice, punând în pericol atât viaţa lui cât şi a altor oameni. De asemenea, Constantin B. va suporta şi cheltuielile judiciare în valoare de 500 de lei.