Trei turişti din Galaţi s-au rătăcit în Munţii Făgăraş

Trei bărbaţi din judeţul Galaţi s-au rătăcit în timpul unei drumeţii în Munţii Făgăraş, fiind salvaţi în urma intervenţiei unei echipe formate din jandarmi montani şi salvamontişti. „Duminică seara, am fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat despre faptul ca acesta şi alte două persoane s-au rătăcit în Munţii Făgăraş, în timp ce coborau dinspre vârful Lespezi în zona Sălătrucu – Valea Topolog. O echipă de intervenţie din cadrul Postului de jandarmi montan Arefu, formată din patru subofiţeri, s-a deplasat înspre zona semnalată, întâlnindu-se, la 2 kilometri în amonte de cabana Iedu, cu doi reprezentanţi ai Serviciului Public Salvamont Argeş”, a anunţat ieri ofiţerul de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş, locotenent Liviu Sîia. Echipa mixtă a început  căutările, deplasându-se cu autoturismul din dotarea postului de jandarmi încă 10 kilometri, până în zona Stâna Mare. Din acel punct, din cauza stratului gros de zăpadă, deplasarea nu a mai putut făcută decât pe jos, motiv pentru care s-a trecut la căutarea pedestră.
Turiştii au fost găsiţi epuizaţi
După aproximativ trei ore de căutare, aproape de miezul nopţii, cei trei bărbaţi rătăciţi au fost găsiţi pe un drum forestier, la aproximativ 3 kilometri de punctul Stâna Mare. Turiştii epuizaţi le-au declarat jandarmilor că au ajuns încă de vineri în zona Piscu Negru, unde au şi înnoptat şi au lăsat maşina, iar sâmbătă au plecat pe jos, pentru a face o drumeţie şi alpinism pe vârful Lespezi. „Observând că e vreme nefavorabilă şi vizibilitate redusă din cauza ceţei, au decis să rămână peste noapte la refugiul Călţun. În dimineaţa zilei de duminică au intenţionat să se deplaseze înapoi către Piscu Negru, însă au greşit traseul  ajungând la baza vârfului Lespezi, pe Valea Topologului”, a declarat locotenentul Sîia. Epuizaţi din cauza înaintării prin stratul de zăpadă de aproximativ un metru, turiştii au decis atunci să ceară ajutor. Ei au fost cazaţi peste noapte la sediul detaşamentului de jandarmi din Curtea de Argeş, iar ieri au plecat spre Piscu Negru, pentru a-şi recupera maşina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email