Trei tone de asfalt pentru plombarea gropilor

Muncitorii din cadrul Serviciului Public de Gospodărire Comunală (SPGC) din municipiul nostru au realizat, zilele trecute, mai multe lucrări de plombare a gropilor apărute pe majoritatea străzilor din Curtea de Argeş după topirea zăpezii. „Angajaţii SPGC au efectuate reparaţii provizorii pe drumurile din municipiul nostru. La aceste lucrări s-au folosit trei tone de asfalt stocabil şi cinci tone de piatră calcaroasă. Materialele au fost folosite la plombări şi traversări de drumuri. Lucrările s-au realizat în proporţie de 80%. De asemenea, în continuare oamenii sunt pregătiţi să intervină pentru a realiza şi alte reparaţii acolo unde va fi nevoie. Aceste lucrări sunt provizorii şi au scopul de a nu afecta traficul rutier şi confortul şoferilor”, a declarat Cristian Mitrofan, viceprimarul municipiului. De asemenea, acesta a explicat şi cauza principală care duce la apariţia gropilor din asfalt. „M-a întrebat cineva de ce apar atâtea gropi în această perioadă. Problema o reprezintă diferenţele de temperatură foarte mari între zi şi noapte. Astfel, zăpada sau gheaţa se topeşte în timpul zilei, iar apa se infiltrează în crăpăturile din asfalt. Apoi când temperaturile scad apa îngheaţă, îşi măreşte volumul şi asfaltul se crapă şi mai mult”, a mai spus viceprimarul municipiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email