Trei tineri, dintre care doi minori, au forțat ușa unei case, l-au bătut pe proprietar și au furat un telefon mobil

Pe 31 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tâlhărie calificată, și au reținut un minor de 17 ani, din Pitești, informează IPJ Argeș.
„Anterior, în aceeași cauză, polițiștii au identificat, iar la data de 25 ianuarie a.c., au reținut pentru 24 de ore, un alt tânăr, de 19 ani, din județul Constanța.
Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 03 decembrie 2023, în jurul orei 19:30, cei doi, împreună cu un alt minor, de 14 ani, ar fi pătruns fără drept în locuința unui alt tânăr de 24 de ani, prin forțarea ușii de acces, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi sustras un telefon mobil.
În urma cercetărilor efectuate, în ziua de 31 ianuarie, minorul de 17 ani a fost depistat de către polițiștii Secției 4 Poliție Pitești și condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, iar după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de astăzi, 01 februarie, urmează ca minorul de 17 ani să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se arată în comunicatul IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email