Trei persoane reținute pentru trafic de droguri

Joi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat o acțiune pe linia traficului de droguri de risc, în cadrul căreia au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, în două cauze penale, în județele Argeș și Dâmbovița. 500 de grame de cannabis au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, informează IPJ Argeș.

”În cele două cauze, din cercetări a reieșit că, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (cannabis), consumatorilor, în special tineri, din județele Argeș și Dâmbovița.

Astfel, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș și Dâmbovița, fiind descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame canabis, ustensile folosite la porționarea substanțelor, două telefoane mobile, precum și 6.600 de lei.

De asemenea, după administrarea probatoriului, cele trei persoane bănuite de trafic de droguri de risc au fost reținute, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor bănuite, pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul IPJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email