Trei în unu’. A condus fără permis, a făcut accident şi a fugit de la locul faptei

Un tânăr din municipiul Curtea de Argeş va răspunde în faţa instanţei pentru că a încercat să scape de poliţiştii argeşeni după ce a provocat un accident de circulaţie. Cu câteva luni în urmă Florin C., deşi nu avea permis de conducere, a plecat cu maşina la plimbare pe străzile municipiului. La un moment dat, lipsa de experienţă a tânărului şi-a spus cuvântul. Florin C. a pierdut controlul volanului şi intrat într-un autoturism marca Dacia parcat regulamentar pe strada Mihai Eminescu, care aparţinea lui I.M din Curtea de Argeş. Speriat şi fiind conştient de faptul că nu are permis de conducere, tânărul a plecat de la locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, încercând astfel să scape de un dosar penal. În dimineaţa următoare proprietarul maşinii avariate a sesizat organelor de poliţie acest lucru, care au reuşit să îl identifice în scurt timp pe tânărul care a produs accidentul de circulaţie. Astfel, Florin C. s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere şi pentru părăsirea locului accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email