Trei idei de decor pentru balconul sau terasa ta!

În haosul cotidian, omul simte din ce în ce mai mult nevoia de relaxare. După o zi grea de birou, cu task-uri, întâlniri, telefoane, rapoarte și câte și mai câte, îți dorești să ajungi acasă și să ai parte de liniște. Și nu este nimic mai plăcut și mai frumos decât să stai într-un fotoliu din ratan pe terasă și să admiri frumusețea și calmul naturii, într-o seară însorită de primăvară sau de vară.

Dale Carnegie spunea că toată lumea visează la o grădină magică cu flori undeva peste orizont, când ar trebui de fapt să ne bucurăm de florile care înfloresc astăzi la fereastra noastră. Desigur, profunzimea citatului ne spune să ne bucurăm atât de ziua de azi, cât și de frumusețile vieții pe care o trăim. Dar o putem lua aceste vorbe și ad litteram și să căutăm modalități de a ne bucura de ceea ce este frumos în imediata noastră apropiere.

Cum facem însă acest lucru? Ca să te ascunzi un pic de haosul fiecărei zile nu ai neapărată nevoie de o casă mare cu terasă (deși, între noi fie vorba, nu strică), dar îți poți transforma balconul apartamentului într-o zonă verde în care să te retragi liniștit și să te bucuri de relaxare.

Îți voi prezenta în continuare trei idei care să te ajute să-ți redecorezi spațiul pe care plănuiești să-l transformi oaza ta de relaxare.

1.Investește în mobilier de terasă

 

Caută să achiziționezi mobilă special concepută pentru balcoane sau terase – poate scaune sau un fotolii din ratan și o măsuță, sau o canapea de exterior, unde să poți citi confortabil. Aspectul cheie de care ar trebui să ții seama atunci când vrei să achiziționezi mobilier de exterior este confortul. Gândește-te că aici îți vei petrece timpul de după aglomerația fiecărei zile, deci șederea ar trebui să fie cât mai plăcută.

Ca că nu colinzi ore întregi și să transformi mobilarea balconului sau a terasei într-o alergătură chinuitoare prin magazine, poți să cauți ceea ce te interesează online și să găsești ce ți se potrivește cel mai bine. După ce găsești ce-ți place, aranjează spațiul și deja te poți bucura de o seară liniștită de joi cu un pahar de vin și cu o carte bună.

Dacă dispui de ceva mai mult spațiu (și de ceva mai multă intimitate), și un hamac poate fi o alegere puțină leneveală de weekend.

2.Adaugă niște jardiniere pentru flori

Chiar și cu câteva flori în ghivece, balustradele altfel anoste din jurul balconului pot deveni un domeniu în care să-ți lași imaginația să zboare. Fixează câteva ghivece de flori în jardiniere (pe care le atașezi la balustrada balconului sau a terasei), după cum îți permite spațiul sau după cum ai plănuit tu să împodobești spațiul. Alege florile care îți plac și îți vei înfrumuseța balconul sau terasa cu forme și culori care te vor liniști cu siguranță după o zi grea de muncă. 

3.Lămpile de iluminat îți vor face serile mai plăcute

Luminează-ți balconul sau terasa cu lumini liniștitoare. Poți opta pentru orice îți place, de la beculețe de Crăciun sau felinare de hârtie până la lămpi de iluminat sofisticate.

Vei vedea cât de diferit va arăta spațiul tău de relaxare după lăsarea serii și vei vedea efectul extrem de puternic pe care îl are lumina asupra aspectului general al locului.

Alege cu atenție amplasarea corpurilor de iluminat ca să scoți mai mult în evidență detaliile tale decorative preferate!

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email