Rezultatele examenului de evaluare națională, susținut de absolvenții clasei a opta, s-au afișat miercuri pe site-ul Ministerului Educației. Este vorba despre rezultate înainte de contestații.
În Argeș au fost trei medii de 10, obținute de absolvenți ai Școlii „Tudor Vladimirescu” din Pitești.
Cele mai mari medii din Curtea de Argeș au fost obținute de trei elevi ai Școlii „Mircea cel Bătrân”. Toți au fost notați cu 9,97. 9,87 au obținut alți doi elevi de la „Mircea cel Bătrân” și un elev de la Școala „Regina Maria”. La Școala „Carol I” cea mai mare medie a fost 9,82, la Școala „Basarab I” 9,77, la Școala „Armand Călinescu” 9,60, iar la Școala „Sf. Apostol Andrei” 9,57.
Toate rezultatele pot fi văzute aici.