Trei candidaţi rămaşi în cursa pentru contabil la Asistenţa Socială

Trei argeşeni au trecut prima probă a concursului pentru ocuparea postului de contabil la Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din Primărie. Ieri au fost afişate rezultatele probei probe, cea a dosarelor, iar cei care au rămas în cursă sunt Adriana Amalia Mado, Simina Laura Tudorescu şi Camelia Barbu. Mihaela Bianca Păun şi Ancuţa Elena Botezatu au fost respinse pentru că nu îndeplineau condiţia referitoare la vechime.
Vă reamintim că proba scrisă are loc pe 17 iunie, iar pe 20 iunie este programat interviul. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare de lungă durată într-unul din domeniile contabilitate, finanţe, economie şi să aibă cinci ani vechime în specialitatea studiilor absolvite. Potrivit anunţului de angajare, SPAS organizează „concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de inspector principal în cadrul compartimentului de contabilitate /salarizare al serviciului”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email