Trei argeşeni au murit în acest an în incendii

Conform unei statistici întocmite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în primele opt luni ale acestui an s-au înregistrat în judeţ 251 incendii, dintre care 188 de incendii la locuinţe. În urma incendiilor au fost înregistrate, din păcate, 31 de victime. Este vorba de trei persoane decedate şi 28 rănite, toţi fiind adulţi. Totuşi, numărul victimelor a fost în scădere cu aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, când au fost înregistrate patru decese şi 33 de răniţi. Pe timpul intervenţiilor la incendii au fost salvate 183 persoane, 163 de adulţi şi 20 de copii, în creştere cu aproape 70% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Cele mai multe incendii au fost generate de instalaţii electrice defecte, coşuri de fum defecte sau necurăţate, cenuşă, jar sau scântei de la sistemele de încălzire, focul deschis şi acţiunea intenţionata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email