Trei agenţi de pază au snopit în bătaie un tânăr

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 39 de ani au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de lângă Judecătoria Curtea de Argeş, după ce au snopit un bătaie un tânăr aflat într-o discotecă din comuna Domneşti.
Acum ceva timp, C.S. a mers la o discotecă din localitatea Domneşti, pentru a se distra alături de prietenii săi. În momentul în care a plecat de acasă, tânărul nu se gândea că seara se va încheia prost pentru el, cu atât mai puţin că va ajunge la spital snopit în bătaie. După ce a petrecut câteva ore în local, la un moment dat, C.S. a avut o mică altercaţie cu o altă persoană. Imediat au intervenit agenţii de pază Claudiu P., Petruţ P. şi Viorel M., care se ocupau cu menţinerea ordinii în interior. Aceştia l-au lovit cu palmele pe C.S., după care l-au scos afară din discotecă. De aici lucrurile au degenerat şi s-a ajuns la o bătaie generală. Cei trei agenţi de pază au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele pe tânăr, care a ieşit destul de şifonat din altercaţie şi a fost transportat la spital. În urma loviturilor primite, victima a suferit mai multe leziuni traumatice, care au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal emis de SML Argeş.
În urma cercetărilor efectuate, cei trei agenţi de pauză s-au ales cu dosare penale şi urmează acum să fie judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email