Faptul că cetățenii care vin la Curtea de Argeș din comunele învecinate nu pot să coboare din microbuze unde au treabă a provocat un adevărat scandal în Consiliul Local. Au fost depuse nenumărate petiții la Consiliul Județean și la alte instituții, petiții semnate de zeci de locuitori ai comunelor din împrejurimi nemulțumiți că microbuzele transportului interurban nu opresc și în stațiile transportului local. În urma presiunilor făcute, Consiliul Local Curtea de Argeș a aprobat o hotărâre prin care acești transportatori au stații de îmbarcare – debarcare călători la stadion și la Ivancea, pe sensul Curtea de Argeș – Albești. La ședință a fost prezent și reprezentantul asociației de transportatori care a câștigat licitația pentru transportul local. Acesta a spus că își dă acordul pentru aceste două stații.
Discuțiile au fost lungi și destul de vehemente. “Nu vreau să periclităm nici transportul local nici pe cel interjudețean. La Școala Regina Maria sunt 69 de copii în clasele 1-4 care vin din comune. Nu putem să îi lăsăm pe copii să meargă iarna pe trotuare acoperite cu gheață sau să-i muște câinii. Trebuie să găsim o soluție”, a spus consilierul local Ionel Păunescu. El a subliniat că “nu trebuie să periclităm activitatea transportatorului local, dar trebuie să găsim o soluție pentru acești copii”.
Pe de altă parte, Ștefan Dumitrache a fost de părere că “pe raza unei localități singura stație este la autogară, restul sunt ale transportatorului local. Nu avem voie să dăm stațiile câștigate prin licitație. Dacă le dăm, facem asta cu acordul transportatorului local. Dacă nu avem acordul lui eu nu votez pentru că nu vreau să fac pușcărie pentru abuz în funcție”. Dumitrache și-a informat colegii din Consiliu că operatorul interjudețean de transport “refuză să le dea elevilor abonamente la jumătate de preț”.