Azi vă invit să mergem puțin în copilăria noastră și să analizăm de la cine am preluat comportamente, credințe care ne-au influențat acțiunile pe parcursul vieții.
Așează-te confortabil, fă câteva respirații, închide ochii și amintește-ți cum te simțeai cel mai des: poate vesel, liber, poate trist, constrâns, poate nu ți se dădea voie să te exprimi, poate da, poate te simțeai curajos sau nu. De unde venea starea ta? Ce îți spuneau părinții cel mai des? Te motivau? Te lăudau? Te criticau? Te certau? Ei cum erau? Erau calmi, înțelegători, fericiți, se înțelegeau bine? Ori se criticau, se certau, era tensiune între ei, erau triști sau deprimați? Ori poate erau abuzivi unul cu celălalt, violenți verbal și nu numai?
Felul în care arăta relația părinților noștri, modul în care vorbeau și se comportau cu noi, ne-a influențat tuturor viața într-o măsură mai mică sau mai mare. Sunt lucruri pe care le purtăm în noi de zeci de ani, lucruri care ne influențează comportamentul, gândirea, deciziile, acțiunile.
Dacă în copilărie ai fost motivat, înțeles, ai avut libertate de exprimare, te-ai simțit iubit, dar în același timp ai văzut și la părinții tăi înțelegere, afecțiune, de cele mai multe ori la vârsta matură ajungi să ai relații armonioase, să ai curaj, să te exprimi în mod autentic, să pui limite sănătoase, să fii fericit.
În schimb, dacă părinții nu erau fericiți împreună, nu se înțelegeau, nu se respectau, dar te-au învățat despre respect, prietenie, curaj, iubire de sine etc, foarte rar ajungi să dezvolți aceste lucruri în tine. Nu e suficient să te fi învățat despre ele, ci ei înșiși să fi avut aceste calități și să fi trăit așa: în respect reciproc, în iubire, calm, bunătate, să fi avut stimă de sine ridicată etc.
Tot ce am învățat bun de la ai noștri părinți poate păli în fața a cum erau ei cu adevărat. Dacă ei nu se iubeau pe ei înșiși, dacă nu se respectau, dacă nu aveau curaj să facă ce își doresc etc, mai degrabă astea ne vor influența în viață. Ajungem să avem o stimă de sine scăzută, pentru că am „lucrat” la asta de-a lungul timpului, căutând de fapt ce ne era familiar, cunoscut. Devenim lași, neavând curajul de a face ce ne dorim pentru că poate asta am vazut la unul din părinți; ajungem să trăim și noi experiențe în care să ne simțim ca prinși în capcană, să nu ne simțim liberi, dacă am știut că așa se simțea unul din părinți. Nu ne simțim suficient de buni, dacă părinții se criticau în loc să se susțină reciproc, ne criticau si pe noi ș.a.m.d.
Mai mult de atât, mulți părinți s-au pus pe ultimul loc, făcând sacrificii pentru noi, iar noi le urmăm exemplul. Mulți părinți azi fac același lucru și vor obține aceleași rezultate cu copiii lor.
Pune-te tu pe primul loc, fă în așa fel încât să-ți fie ție bine, prioritizează-te, îngrijește-te, fă ceea ce-ți place, nu uita de hobby-ul tău și copilul tău va avea șanse să facă la fel, să trăiască sănătos, să se iubească și iubindu-se, va ști și să ofere iubire celor din jur.
Părinții au făcut ce au știut mai bine la vremea aceea; nu sunt de blamat. Informația nu era atât de ușor accesibilă ca astăzi. Tu ești însă cel care poate aduce schimbarea!
