Vă invit la început de un nou an la o nouă provocare. Cum ar fi ca pe parcursul a cel puțin două săptămâni de acum încolo, zi de zi, să ne lăsăm surprinși de oameni, situații, lucruri, viață? Să privim cumva totul cu ochi de copil, inocent și curios, vesel, bucuros, inconștient de „răul” din jur și de cel din noi înșine.
Cum ar fi că două săptămâni să nu ne mai îngrijoram că nu știm cu ce ne vom plăti ratele la bănci, că nu mai știm cum să gestionam relația de cuplu, cum să intram mai mult în grațiile cuiva din diverse motive, (renunțând astfel la autenticul din noi pentru a fi validați de ceilalți), să nu mai rulăm pe pilot automat gânduri negative, care ne pot sabota și crea în viața noastră și mai multe situații provocatoare, și mai multă luptă cu noi înșine, cu ceilalți, cu însăși viață?
Și cum ar fi ca făcând asta, să realizăm că trăim mai ușor, că lucruri mai frumoase ni se întâmplă, că întâlnim oameni mai „frumoși”, că atragem situații mai faine în viața noastră, că vedem soluții la unele probleme mai repede și mai clar? Că poate unele situații se rezolvă de la sine, pur și simplu?
Ce ne costă? Nimic. Ce rezultate am putea avea? Uimitoare!
Socrate spunea : „Eu stiu că nu știu nimic”, iar noi avem impresia că știm totul, că știm ce gândește partenerul de viață, că știm de ce acționează și reacționează așa cum o face, de ce șeful se poartă într -un fel, de ce ne confruntăm cu anumite probleme azi în viața noastră, de ce ne dorim ceea ce ne dorim, de ce nu ne merg unele lucruri așa cum am vrea etc. Găsim răspunsuri la toate întrebările într-un fel sau altul, dar de fapt de cele mai multe ori doar presupunem. Majoritatea vin din asumpțiile noastre, din convingerile, programele, credințele pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului. E vorba de percepția fiecăruia, de cum decodifică fiecare ce apare în realitatea, în lumea lui în funcție de ce convingeri are.
Atunci când nu ieșim din propria percepție este foarte greu să vezi dincolo de ceea ce vezi, iar dincolo de asta poate sta soluția oricărei probleme pe care o ai.
Copilul până în doi ani este inocent, nu e încă atins de ego, de convingeri, programe dintre care multe ne blochează și limitează. Dacă am putea să privim lumea prin ochi de copil, să ieșim cât putem de mult din percepție, ne vom dezvolta mai mult intuiția, care vine dintr o sursă mai înaltă, din sursa creatoare, din „necunoscut”. Putem obține mai multă claritate, bucurie, ușurință în a face, plecând de la a fi: Fii curios ca un copil, bucură-te real de tot ceea ce vezi frumos în jur, ca și când ai vedea totul pentru prima oară, și a doua zi… repetă!
