Transformă-ţi viaţa, by Crina Banu! Gândul creează

Voi continua astăzi subiectul de data trecută referitor la puterea cu care gândurile noastre pot crea atât lucruri bune în viața noastră, dar și lucruri mai puțin bune.
Mintea noastră subconștientă reprezintă 95% si doar 5% este reprezentată de conștient. Avem în medie aceleași gânduri în fiecare zi în proporție de 95% pentru că suntem de fapt subconștientul nostru, gândurile, convingerile ce rulează acolo de ani de zile. Funcționăm practic în cea mai mare parte a timpului pe pilot automat și trăim în zona de confort, adică aceea cu care noi suntem obișnuiți, care ne este familiară, fie că trăim in majoritatea timpului în stare de victimă, de abuzator, de gânduri negative într-o anumită zonă a vieții. Chiar nu contează, iar minții nu ii pasă cum te simți, ea caută să te țină în zona cunoscută de ea, cu stările si emoțiile aferente.
Atunci când folosim conștientul pentru a ne “programa” gândurile pe care vrem sa le avem, obiceiurile samd, ieșim din zona de confort, (ceea ce poate fi destul de… inconfortabil), dar odată cu asta începem un proces ireversibil de cele mai multe ori spre experiențele și evenimentele pe care ni le dorim în viața noastră. Începem să gândim pozitiv, fapt ce ne aduce o stare de bine, trăim mai mult în stare de pace, de bucurie.
Ce înseamnă asta? Că dacă tu începi să generezi conștient noi gânduri pe care sa ți le repeți absolut în fiecare zi, în minim 21 de zile vei crea noi sinapse neuronale care vor duce la noi comportamente, noi acțiuni, noi obiceiuri și care dupa 66 de zile îți pot schimba personalitatea și viața.
În loc să lăsăm ca până acum ca realitatea exterioară să ne creeze personalitatea, vom crea noi înșine realitatea exterioară (tot ce se întâmplă în exteriorul nostru) prin schimbarea personalității noastre.
Cu alte cuvinte, până acum mediul, părinții, societatea și-au pus amprenta asupra noastră printr-un sistem de reguli cu care ne-am obișnuit atât de tare încât s-au transformat în programe subconștiente, care ne determină să avem anumite obiceiuri, să întreprindem anumite acțiuni, să avem un anumit comportament și să experimentăm anumite emoții generate de experiențele trăite.
Personalitatea noastră se conturează pe la 11-12 ani, dar în cea mai mare parte ea a fost construită de tot ce am văzut, auzit în jur, de tot ce ni s-a transmis, de comportamentele, reacțiile celor din jur.
Apoi luăm tot bagajul acesta care ne-a format și mergem cu el mai departe, Începem să gândim, să reacționăm, să ne purtăm în functie de cum ne-a influențat exteriorul. Creștem, ne dezvoltăm lucrurile bune, valorile transmise, dar, din păcate și foarte multe alte convingeri și programe care nu ne sunt de folos, care ne țin pe loc și ne sabotează în multe situații.
Nu e vorba aici de a deveni cine nu suntem de fapt, ci a deveni cine ne dorim să fim, de a conștientiza că așa cum am dezvoltat programe care nu ne mai sevesc, care ne sabotează atunci când vrem să obținem lucruri, așa le putem și înlocui cu altele noi ce ne vor ajuta să materializăm mai repede și cu mai multă ușurință ceea ce ne propunem.
În concluzie, dacă vrei să-ți schimbi gândirea și deci, viața, cel mai important este să știi în primul rând că se poate, să îți doresti să faci asta, să citești, să cauți soluții, sau mai simplu, să te lași ghidat de un terapeut pentru ca procesul de transformare să fie unul mult mai rapid și să îmi urmărești în continuare materialele în care voi veni și cu practici, tehnici si afirmații care te pot ajuta să rămâi focusat pe ceea ce vrei, nu pe ceea ce nu vrei.
Și nu uita: Acolo unde îți este gândul, iți este și atenția și deci, acolo ți se duce și energia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email