Transfăgărășanul, mai aproape de modernizare

Alina Gorghiu: „Un pas concret pentru Argeș și pentru turismul național”

Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, se apropie de o etapă importantă în procesul de modernizare. Deputatul de Argeș, Alina Gorghiu, președintele PNL Argeș, a solicitat Ministerului Transporturilor informații oficiale cu privire la stadiul proiectului, iar răspunsul arată că lucrările pregătitoare sunt deja în desfășurare.

Documentația de avizare a lucrărilor, echivalentă unui studiu de fezabilitate, se află în plin proces de realizare, iar o parte dintre expertize – tehnice, geotehnice și topografice – au fost deja finalizate și aprobate. Modernizarea va include reabilitarea carosabilului, consolidarea podețelor, înlocuirea unor poduri și lucrări de refacere a tunelului.

După ce documentația va fi gata și avizată, Ministerul Transporturilor va decide strategia de proiectare și execuție, dar și valoarea investiției necesare.

„Este un pas concret pentru modernizarea Transfăgărășanului, un drum simbolic pentru Argeș și extrem de important pentru turismul național. Voi urmări îndeaproape fiecare etapă și voi informa publicul pe măsură ce proiectul avansează”, a declarat Alina Gorghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email