Transfăgărăşanul se închide mai devreme anul acesta

De marţi, 20 octombrie, Transfăgărăşanul se închide între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. Şi Transalpina se închide tot de marţi.

„Conform Normativului AND 615-2020 privind circulația rutieră pe drumurile montane  DN7C (Transfăgărășan) și DN67C (Transalpina), începând de marți, 20.10.2020, circulația rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare ale drumurilor menționate anterior, după cum urmează:  DN 7C între km 104+000 ( Piscu Negru ) şi km 130+800   (Cabana Bâlea Cascada ); DN 67C – între km 34+800 (Rânca) şi km 79+200 (Curpat)”, se arată în comunicatul citat.

„Precizăm că măsura închiderii circulației rutiere pe aceste sectoare de drum a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în aceste zone”, argumentează oficialii CNAIR decizia luată.

În 2019 Transfăgărăşanul a fost închis pe 4 noiembrie, cu trei zile mai târziu faţă de data la care circulaţia era restricţionată, 31 octombrie.

O asociaţie a operatorilor din turismul argeşean a dat în judecată CNAIR pentru ca închiderea şi deschiderea Transfăgărăşanului să nu se facă la date fixe, ca acum, ci în funcţie de evoluţia vremii. Preşedintele acestei asociaţii, omul de afaceri Dumitru Grecu, spune că CNAIR a pierdut procesul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email