Un bărbat în vârstă de 53 de ani a dispărut în seara zilei de 2 iunie, în timp ce se afla la pescuit pe malul lacului de acumulare Vidraru, el fiind găsit mort a doua zi, pe un drum forestier care se intersectează cu DN 7C – Transfăgărăşan. Dispariţia a fost anunţată la 112 de alţi doi pescari, care au sesizat că tovarăşul lor plecase fără să le spună nimic şi nu mai revenise pe malul lacului. „S-a stabilit că persoana dispărută se afla la pescuit împreuna cu doi prieteni, de care s-a despărţit în jurul orei 19,00, aceştia observându-i lipsa după câteva ore. Grupa de intervenţie din cadrul postului de jandarmi montan Arefu, formată din patru subofiţeri, s-a deplasat în zona indicată, unde a desfăşurat activităţi de căutare împreună cu patrula mixtă de la postul de poliţie Albeştii de Argeş”, a declarat ofiţerul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, locotenent Liviu Sîia.
Căutările au fost întrerupte după câteva ore, din cauza ploii, fiind reluate vineri dimineaţă. După şase ore în care întreaga zonă a fost periată de oamenii legii, bărbatul dispărut a fost găsit decedat pe un drum forestier care se intersectează cu DN 7C – Transfăgărăşan în zona kilometrului 74. Pe corpul lui nu au fost observate urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, legiştii urmând să se pronunţe asupra cauzelor decesului.