Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Mâine, în prima vineri după Paşte, creştini ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, un mare praznic care datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. Este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, menită să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Creştinii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.
În fiecare an, de Izvorul Tămădurii mii de pelerini din întreaga ţară vin să se închine la moaştele Sfintei Filofteia, să participe la slujba oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi să ia apă sfinţită. Există şi numeroase obiceiuri şi tradiţii legate de această sărbătoare. Oamenii spun că poartă noroc să aduni câte nouă pietricele din locul pe unde au trecut preoţii. Tradiţia spune că aceia care beau apă şi se spală pe părţile bolnave ale trupului cu apă de la Izvorul Tămăduirii se vindecă. În această zi se curăţă izvoarele, ca să aibă oamenii apă, se caută izvoare noi, se construiesc şi se curăţă fântânile. Se spune că izvoarele şi fântânile amenajate în această zi vor avea apă abundentă şi nu vor seca în verile secetoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email