Argeşenii au avut mari bătăi de cap săptămâna trecută cu gheaţa formată pe trotuarele municipiului. Nu puţine au fost cazurile în care oamenii s-au prezentat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş cu diferite fracturi la mâini sau picioare. Însă, acum stratul de zăpadă a acoperit gheaţa iar trotuarele au devenit mult mai periculoase. În anumite zone de pe bulevardul Basarabilor s-au format adevărate patinoare, pe care mai ales copiii nu ezită să le folosească, fiind pentru ei o modalitate de distracţie. Elevii îşi iau avânt şi se dau pe gheaţă stârnind nemulţumirea persoanelor în vârstă.
„Mai staţi, mamă, şi voi cuminţi, că daţi peste lume. Ia uite ce gheţuş aţi făcut pe aici. Poate să alunece cineva mai în vârstă şi să îşi rupă vreo mână sau un picior”, spune o argeşeancă mai în vârstă. Tinerii se arată însă nepăsători şi continuă să îşi vadă de treabă bucurându-se de zăpada care a lipsit în anii trecuţi. „Hai doamnă că e trotuarul mare şi avem loc. Ce parcă am făcut noi alunecuşul. S-au dat şi alţii înainte. Aşa e iarna când afară e zăpadă”, spune un copil, în timp ce alunecă în viteză pe lângă oameni.