Tinerii eco în continuă creștere

În săptămâna ce a trecut, mai precis luni, 23, joi, 26, și vineri, 27 septembrie, A.T.E Călţun – Club UNESCO a susținut alte trei sesiuni în cadrul proiectului ”Eco youth – Tinerii eco”, pe terenul de sport al Colegiul Național ”Vlaicu Vodă”. Acestea au fost dedicate copiilor și tinerilor cu vârste între 11 și 14 ani, elevi ai școlilor nr.6, nr. 1 și, respectiv, nr 4.  Acțiunile nu au fi putut avea loc fără sprijinul CJ Argeș, principalul finanțator al proiectului.
Copiii au fost susținuți și încurajați să descopere cât de plăcută este natura, dar și cât de important este să protejăm mediul înconjurător. Prin intermediul jocurilor captivante cu temă ecologică, precum ”Îmbrățișează un copac”,”Culorile naturii” sau ”Oceanul”, am urmărit dezvoltarea  cunoștințelor acestora, apropierea de universul verde, dar și sporirea lucrului în echipă pentru a mări gradul de comunicare. La jocul numit ”Soluții” au împărtășit rezolvările pe care le-au crezut posibile la unele probleme de mediu: poluarea apelor, dispariția unor specii de animale, poluarea fonică etc. Datorită interesului și atenției de care au dat dovadă cei mici, totul s-a petrecut într-o atmosferă antrenantă și plăcută. La finalul sesiunilor am avut parte de un feed-back pozitiv atât din partea acestora, cât și din partea doamnelor diriginte, care ne-au ascultat și urmărit cu atenție de-a lungul celor două ore.
Toți participanții au fost informați cu privire la concursul de pictură desfășurat în cadrul aceluiași proiect și deschis tuturor copiilor și tinerilor cu vârsta de până în 18 ani, având tema “o problemă ecologică și soluția ei”.
 În continuare ne dorim să avem parte de cât mai mulți participanți, copii și tineri dornici să trăiască într-un mediu curat. Sesiunile viitoare se vor desfașura în comunele limitrofe municipiului, unde echipa proiectului Eco Youth se va deplasa în cursul săptămânii viitoare. Așteptăm doritori care fie vor să beneficieze de activități, fie vor să se alăture A.T.E. Călțun în acest proiect. Pentru mai multe detalii e-mailul atecaltun@hotmail.com va stă la dispoziție.
Bianca Dragomir – voluntar A.T.E Călţun – Club UNESCO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email