Chiar dacă serviciul militar nu mai este obligatoriu, începând din acest an, tinerii vor primi amenzi de până la 300 de lei dacă nu trec pe la centrele militare pentru a fi înregistraţi. Astfel, cei care au împlinit vârsta de 18 ani după data de 1 ianuarie 2007, vor fi obligaţi să se prezinte la centrele militare pentru a fi luaţi în evidenţă, altfel vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar. Amenzile au fost introduse deoarece numărul tinerilor care s-au înscris în evidenţele centrelor militare în ultimii ani, de când serviciul militar nu mai este obligatoriu, a scăzut tot mai mult, şi în prezent statul nu ştie pe caţi oameni se poate baza, în caz de război. „Serviciul militar pe bază de voluntariat rămâne în vigoare, nu se schimbă nimic. Proiectul de lege instituie aplicarea unor amenzi pentru tinerii de 18 ani care, în termen de 6 luni de la împlinirea acestei vârste, nu se prezintă la centrele militare, pentru a fi luaţi în evidenţă. Amenzile sunt modice, între 100 şi 300 de lei”, au declarat autorităţile.