Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) a început marţi lucrările de transformare a zonei mizere de lângă magazinul Vidraru într-una pietonală. „Vom monta mobilier stradal mobil astfel încât suprafaţa să poată fi eliberată când e, spre exemplu, o serbare şcolară care se poate face acolo. Vom lărgi suprafaţa, eliminăm un trotuar şi facem parcare”, ne-a spus primarul Constantin Panţurescu despre felul în care va arăta zona aceea care a fost o ruşine pentru administraţia locală de ani buni. O mare mizerie şi asfaltul spart conturau o imagine groaznică, nemaivorbind despre faptul că era un teren nefolosit chiar în centrul oraşului.
Lucrările vor dura cam două luni, spune directorul SPGC, Ioan Ghiţă. „Maxim două luni va dura având în vedere faptul că e o lucrare mai pretenţioasă şi care necesită o mai mare atenţie. Este în centrul oraşului, iar infrastructura pe care lucrăm e una deosebită”, ne-a spus Ghiţă.
Pe sub dalele de beton pe care a fost asfalt se vede pârâul Valea Doamnei, astfel că nu se poate face parcare acolo. „Nu putem amenaja o parcare pentru că ne-ar trebui o grosime mult mai mare de pământ ca să putem să plantăm flori sau alte plante. Vom pune pavele pe un starat de nisip, bănci şi jardiniere”, a precizat directorul SPGC.
Iată cum va arăta zona la finalul lucrărilor