Tentativă de jaf la primărie

Cinci indivizi care purtau cagule au pătruns, în noaptea de marţi spre miercuri, în sediul primăriei din comuna argeşeană Recea, cu intenţia de a sparge seiful instituţiei şi a sustrage banii pe care i-ar fi găsit. Bărbaţii l-au lovit şi l-au imobilizat pe paznic, apoi au început să scotocească prin birouri. Au fost întrerupţi de o patrulă intercomunală, formată dintr-un poliţist şi un jandarm, care tocmai trecea prin zonă. Speriaţi, tâlharii au ieşit pe uşa din spate şi au luat-o la fugă, abandonând la faţa locului autoturismul cu care veniseră. Paznicul bătut a fost transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol. Poliţiştii au început imediat căutarea agresorilor fugari.
Unul dintre suspecţi este poliţist comunitar
Patru dintre cei cinci suspecţi au fost prinşi de poliţişti după câteva ore, în apropiere de oraşul Costeşti, în timp ce se deplasau cu un autoturism de ocazie spre oraşul Alexandria din judeţul Teleorman. Indivizii, care au între 23 şi 24 de ani, îi dăduseră bani unui localnic pentru a-i scoate din judeţ. Şoferul a declarat că a fost plătit să efectueze o cursă la Alexandria, fără să ştie însă că tinerii sunt căutaţi de poliţişti. Cea mai mare surpriză a venit însă în momentul în care suspecţii au fost identificaţi. Anchetatorii au descoperit că unul dintre ei este poliţist comunitar, angajat la Direcţia Generală de Poliţie Locală din Sectorul 6 al Capitalei. Cei patru sunt cercetaţi pentru tentativă de tâlhărie, oamenii legii continuând cercetările pentru depistarea celui de-al cincilea suspect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email